Peritonită

Peritonita reprezintă o inflamație acută sau cronică a peritoneului, membrana seroasă care tapetează cavitatea abdominală și învelește organele digestive. Această afecțiune medicală gravă necesită intervenție de urgență, deoarece poate pune viața în pericol.

Peritoneul îndeplinește funcții esențiale în protecția organelor abdominale și facilitarea mișcărilor acestora. Când această membrană se inflamează, fie prin infecție bacteriană, fie prin iritație chimică, se declanșează o reacție inflamatorie intensă care afectează întreaga cavitate abdominală.

Există două tipuri principale de peritonită: primară (spontană), care apare fără o sursă evidentă de infecție, și secundară, cea mai frecventă formă, cauzată de perforarea unui organ abdominal sau de răspândirea unei infecții existente. Peritonita terțiară este o formă recurentă sau persistentă, mai rară, care apare la pacienți cu sistem imunitar compromis.

Indiferent de cauză, peritonita provoacă o reacție inflamatorie sistemică care poate evolua rapid spre sepsis și șoc septic dacă nu este tratată prompt. Rata de mortalitate variază în funcție de tipul de peritonită, de cauza subiacentă și de rapiditatea intervenției medicale.

Simptomul cardinal al peritonitei este durerea abdominală intensă, descrisă adesea ca "o lovitură de cuțit", care apare brusc și se agravează rapid. Această durere se intensifică la mișcare, la tuse sau la atingerea abdomenului.

Abdomenul devine rigid și extrem de sensibil la palpare, o caracteristică numită "abdomen în planșă". Pacienții adoptă instinctiv o poziție ghemuită, cu genunchii la piept, pentru a reduce tensiunea pe perete abdominal și a diminua durerea.

Simptome digestive

• Greață și vărsături persistente
• Pierderea apetitului complet
• Imposibilitatea eliminării gazelor sau a scaunului
• Umflarea și distensie abdominală
• Senzație de plenitudine abdominală

Simptome sistemice

Organismul răspunde la inflamația peritoneală prin manifestări generale care indică o infecție severă. Febra apare rapid și poate depăși 38-39°C, însoțită de frisoane și transpirații profuze.

• Febră ridicată (peste 38°C) cu frisoane
• Tahicardie (puls accelerat)
• Respirație superficială și accelerată
• Scăderea tensiunii arteriale
• Stare de confuzie sau agitație (în cazuri severe)
• Deshidratare manifestată prin sete intensă și scăderea diurezei

Semne de agravare

Când peritonita evoluează spre complicații severe, apar semne de șoc septic. Pacientul devine palid, transpirat rece, cu extremități reci la atingere. Starea de conștiență se poate altera, apărând confuzie, somnolență sau agitație extremă.

În cazul peritonitei cronice, simptomele pot fi mai subtile, cu dureri abdominale intermitente, disconfort persistent și episoade repetate de febră de intensitate moderată.

Peritonita secundară, cea mai frecventă formă, apare ca urmare a perforării unui organ abdominal sau a răspândirii unei infecții din organele digestive. Bacteriile din tractul digestiv pătrund în cavitatea peritoneală sterilă, declanșând o infecție severă.

Cauze chirurgicale majore

• Apendicitâ perforată (cea mai frecventă cauză)
• Ulcer gastric sau duodenal perforat
• Perforație intestinală din colită sau diverticulită
• Traumatisme abdominale cu lezarea organelor interne
• Complicații post-operatorii (dehiscență de sutură, abces)
• Perforație a vezicii biliare în colecistită acută

Infecții și afecțiuni ginecologice

La femei, afecțiunile organelor genitale pot provoca peritonită prin extinderea infecției în cavitatea peritoneală. Boala inflamatorie pelvină, ruptura unui chist ovarian infectat sau complicațiile sarcinii ectopice sunt situații cu risc crescut.

• Boală inflamatorie pelvină severă
• Ruptura de chist ovarian infectat
• Sarcină ectopică ruptă
• Complicații post-natale sau post-avort

Peritonită primară (spontană)

Această formă apare fără o sursă evidentă de perforație, prin răspândirea hematogenă a bacteriilor. Este frecventă la pacienții cu ciroză hepatică care dezvoltă ascită, lichid în cavitatea abdominală care poate fi colonizat de bacterii.

Peritonită asociată dializei peritoneale

Pacienții cu insuficiență renală care efectuează dializă peritoneală prezintă risc de infecție prin contaminarea cateterului sau a soluției de dializă cu bacterii.

Factori de risc

• Ciroză hepatică cu ascită
• Diabet zaharat necontrolat
• Sistem imunitar slăbit (HIV, chimioterapie)
• Alcoolism cronic
• Malnutriție severă
• Utilizarea pe termen lung de corticosteroizi

Diagnosticul peritonitei reprezintă o urgență medicală care începe cu evaluarea clinică amănunțită. Medicul examinează abdomenul, identificând semnele caracteristice: durere intensă la palpare, rigiditate musculară și sensibilitate difuză sau localizată.

Semnul Blumberg (durere mai intensă la ridicarea bruscă a mâinii după apăsare abdominală) indică iritație peritoneală. Absența zgomotelor intestinale la auscultație sugerează paralizia intestinală asociată inflamației peritoneale.

Investigații de laborator

• Hemoleucogramă completă (leucocitoză marcată, peste 15.000-20.000/mm³)
• Proteină C reactivă și procalcitonină (markeri inflamatori crescuți)
• Funcție renală și electroliți (pentru evaluarea hidratării)
• Lactat seric (indicator de șoc și hipoperfuzie tisulară)
• Hemocultură (pentru identificarea bacteriilor în sânge)

Imagistică medicală

Radiografia abdominală simplă poate evidenția prezența aerului liber sub diafragm, semn al perforației unui organ gol. Nivelurile hidro-aerice sugerează ocluzie intestinală asociată.

Tomografia computerizată (CT) abdominală cu substanță de contrast este investigația standard de aur. Identifică cu precizie localizarea perforației, prezența abceselor, cantitatea de lichid liber peritoneal și gradul de inflamație a țesuturilor.

• Radiografie abdominală (aer liber sub diafragm)
• CT abdominal cu contrast (evaluare detaliată a organelor)
• Ecografie abdominală (lichid liber, colecții)
• RMN (în situații specifice când CT este contraindicate)

Paracenteză diagnostică

La pacienții cu ascită și suspiciune de peritonită bacteriană spontană, se efectuează puncție abdominală pentru prelevarea lichidului. Analiza evidențiază numărul de leucocite (peste 250 polimorfonucleare/mm³ confirmă infecția), cultură bacteriană și antibiogramă pentru ghidarea tratamentului antibiotic.

Explorare chirurgicală

În multe cazuri de peritonită acută, diagnosticul definitiv se stabilește prin laparotomie exploratorie sau laparoscopie. Intervenția chirurgicală permite vizualizarea directă a organelor abdominale, identificarea sursei de infecție și tratamentul imediat.

Peritonita constituie o urgență chirurgicală absolută care necesită internare imediată în spital. Tratamentul combină terapia antibiotică agresivă, suport medical intensiv și, în majoritatea cazurilor, intervenție chirurgicală pentru eliminarea sursei de infecție.

Resuscitare și stabilizare inițială

Înainte de intervenția chirurgicală, pacientul necesită stabilizare hemodinamică. Se administrează fluide intravenoase pentru corectarea deshidratării și menținerea tensiunii arteriale. Oxigenoterapia și monitorizarea constantă a funcțiilor vitale sunt esențiale.

• Rehidratare intravenoasă agresivă cu soluții cristaloide
• Corectarea dezechilibrelor electrolitice
• Administrare de oxigen suplimentar
• Monitorizare continuă a semnelor vitale
• Cateter vezical pentru monitorizarea diurezei
• Sondă nazogastrică pentru decompresia stomacului

Terapie antibiotică

Antibioticele cu spectru larg se inițiază imediat, înainte de intervenția chirurgicală. Regimul terapeutic acoperă bacteriile aerobe și anaerobe, frecvent implicate în infecțiile abdominale.

Combinațiile uzuale includ cefalosporine de generație a treia sau a patra plus metronidazol, sau carbapenemici în infecțiile severe. Ajustarea se face după primirea rezultatelor culturii și antibiogramei.

Tratament chirurgical

Intervenția chirurgicală vizează eliminarea sursei de infecție, drenajul colecțiilor purulente și lavajul abundent al cavității peritoneale. Chirurgul repară sau rezecționează organul afectat (apendicectomie, sutură de perforație, rezecție intestinală).

• Laparotomie sau laparoscopie exploratorie
• Repararea sau rezecția organului perforat
• Lavaj peritoneal abundent (cu litri de soluție salină)
• Drenaj al abceselor și colecțiilor purulente
• Plasarea de drenuri abdominale pentru monitorizare post-operatorie

Îngrijiri post-operatorii intensive

După intervenția chirurgicală, majoritatea pacienților necesită monitorizare în secția de terapie intensivă. Antibioticele se continuă timp de 7-14 zile, în funcție de evoluție. Alimentația se reia treptat, după reluarea tranzitului intestinal.

În cazurile severe cu sepsis și șoc septic, pot fi necesare medicamente vasopresoare pentru menținerea tensiunii arteriale și, eventual, ventilație mecanică pentru suport respirator.

Tratamentul peritonitei bacteriene spontane

La pacienții cu ciroză hepatică și peritonită spontană, tratamentul este preponderent medical, fără intervenție chirurgicală. Se administrează antibiotice intravenoase (cefalosporine de generație a treia) și albumină pentru prevenirea disfuncției renale.

Complicații și tratamente asociate

• Sepsis și șoc septic: vasopresoare, fluide, suport multi-organ
• Abcese reziduale: drenaj percutan ghidat imagistic sau re-intervenție
• Fistule enterocutanate: nutriție parenterală, tratament conservator sau chirurgical
• Sindrom de compartiment abdominal: decompresie chirurgicală de urgență

Durata spitalizării variază de la 1-2 săptămâni în cazurile simple până la luni întregi în peritonite complicate cu sepsis sever sau afectare multi-organică.

Prevenirea peritonitei se concentrează pe tratarea promptă a afecțiunilor abdominale care pot evolua spre perforație și complicații. Consultarea medicală la primele semne de durere abdominală intensă poate preveni agravarea situației.

Gestionarea afecțiunilor digestive

Persoanele cu ulcer gastric sau duodenal trebuie să urmeze tratamentul recomandat constant și să evite factorii de risc care pot agrava boala. Controlul infecției cu Helicobacter pylori și utilizarea prudentă a antiinflamatoarelor reduce riscul de perforație.

• Tratarea completă a ulcerului gastric și duodenal
• Evitarea utilizării prelungite de antiinflamatoare nesteroidiene
• Tratament prompt al apendicitei acute
• Gestionarea corectă a colitei și bolilor inflamatorii intestinale
• Monitorizarea și tratarea diverticulitei

Prevenția în afecțiuni cronice

Pacienții cu ciroză hepatică și ascită beneficiază de profilaxie antibiotică pe termen lung pentru prevenirea peritonitei bacteriene spontane. Medicul gastroenterolog poate recomanda antibiotice (fluorochinolone sau norfloxacină) la pacienții cu risc crescut.

Măsuri de igienă în dializă peritoneală

Pentru pacienții care efectuează dializă peritoneală la domiciliu, respectarea strictă a protocoalelor de igienă este vitală. Spălarea corectă a mâinilor, utilizarea tehnicii aseptice și îngrijirea meticuloasă a cateterului previne infecțiile.

• Spălarea mâinilor înainte de manipularea echipamentului de dializă
• Utilizarea măștii în timpul schimburilor de lichid
• Curățarea zilnică a zonei de inserție a cateterului
• Raportarea imediată a semnelor de infecție (lichid tulbure, febră)

Precauții post-operatorii

După orice intervenție chirurgicală abdominală, respectarea recomandărilor medicale reduce riscul de complicații infecțioase. Pansamentele se schimbă în condiții sterile, iar orice semn de infecție la nivelul plăgii se raportează medicului.

Stil de viață sănătos

• Alimentație echilibrată bogată în fibre pentru prevenirea constipației
• Hidratare adecvată (minimum 2 litri de apă zilnic)
• Evitarea alcoolismului și reducerea consumului de alcool
• Controlul diabetului zaharat pentru reducerea riscului de infecții
• Menținerea unei greutăți corporale normale
• Activitate fizică regulată pentru stimularea tranzitului intestinal

Atenție la semnalele de alarmă

Consultarea de urgență este necesară la apariția durerii abdominale severe, febrei înalte, vărsăturilor persistente sau sângerărilor digestive. Intervenția precoce în afecțiunile acute abdominale previne evoluția spre peritonită.

Peritonita este inflamația cronică sau, cel mai adesea, acută, a peritoneului. Provoacă, de obicei, o durere abdominală, resimțită ca "o lovitură de cuțit” și însoțită de vărsături. Această durere abdominală indică faptul că există o dezordine afectivă, o nevoie „de a-mi calma frica de abandon. Nu am ținut cont de semnalele transmite înainte de corpul meu. Peritonita indică faptul că aceste dureri au aceeași intensitate ca și emoțiile mele ne-exprimate. Acestea sunt atât de puternice și de vii în interiorul meu încât explodează. Suferința mea erupe astfel la suprafață. Este o formă de autodistrugere, un mod de a spune: "De ce sunt atât de dur cu mine ă însumi ? Sunt iritat și agresiv "din cauza celorlalți”. Mă simt atacat, ca și cum "aș fi primit o lovitură în burtă”. Simt nevoia de a mă proteja, de a-mi crea o carapace. Este posibil, de asemenea să existe o durere care mă roade pe dinăuntru. În loc să mă consider o victimă, acceptY să fiu un receptor al iubirii și să fiu responsabil, atât pentru bucuriile mele, cât și pentru suferințele mele. Examinez situația care mă preocupă, dintr-o perspectivă nouă și renunț la ea, indiferent de circumstanțe Dn RR E E E OSSIS 372., aaa. RR Jacques Marte! sau de persoana implicată. Incetez să-i mai critic pe ceilalți, deoarece nu corespund așteptărilor mele. Folosesc inteligența inimii pentru a vorbi calm cu persoana în cauză, pentru a înțelege și a rezolva situația. Indiferent de receptivitatea celuilalt, aleg să las să circule iubirea în mine și în jurul meu.. “singurul responsabil de viața mea. Când mă: relaxez, întreg; corpul meu' se “relaxează și astfel îmi gestionez mult mai: bine: emoțiile și totul devine fluid și armonios. : E i ÎN De N e tate: